15 iunie 2019

Invitaţie


Biserica Penticostală Română din Falconoara
             vă invită în data de 30 Iunie 

La o întâlnire de familii începând cu ora 9:30
şi
La o întâlnire de tineret începând cu ora 16:00







Invitat pastor Gurău Ioan 


06 iunie 2019

Programul copiilor de sfârşit de an şcolar



Grupa de copii 
lăudând pe Domnu 
cu ocazia sfârşitului de an şcolar.

17 martie 2019

A 14-a Conferință a Bisericilor ADI-MER

Ce este Conferința Adi-Mer ? 

 

De mai mulți ani, bisericile din MER organizează o dată pe an această Conferință în care se întâlnesc mari și mici, tineri și mai în vârstă, pentru a avea partășie unii cu alții. Este un moment de retragere în care biserica poate sta în partășie la fiecare serviciu divin, la fiecare masă și în același hotel unde sunt cazați pentru a se cunoaște mai bine. Conferința este și un eveniment în care fiecare poate crește spiritual; momentele de studiu biblic, de închinare și de vestire a Cuvântului au fost întotdeauna binecuvântate de prezența Duhului Sfânt. Pentru cei tineri este o ocazie în care se pot cunoaște și pot lega noi prietenii. Toți cei care doresc să participe sunt invitați, indiferent de comunitățiile din care fac parte.


Participantii la Conferinta Adi-Mer 2017
 

Detalii despre Conferință
[20 – 22 aprilie 2019]

 

Conferința este organizată în localitatea Chianciano Terme (SI), sala Centro Congressi Excelsior, care se găsește în Via Sant’Agnese 6 – Chianciano Terme (lânga piazza Italia) , va începe sâmbătă 20 aprilie cu Serviciul Divin la ora 16:30, și se va încheia luni 22 aprilie după masa de prânz


Tema conferinței este din 1 Petru 2:5 ” Și voi, ca niște pietre vii, sînteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”

Cazarea, masa și costurile Conferinței

 

Participanții înscriși vor avea cazarea și masa la hotele de 3 stele. Costul pentru întreaga perioadă este de 90€; pentru copii pâna la 3 ani este gratis dacă nu se cere pat separat de parinți, iar pentru copii până la 12 ani (născuți după 20/04/2007) costul este de jumătate (45 €) dacă sunt cu parinții lor în cameră. La momentul înscrierii participanții trebuie să achite avansul de 30€ de persoană la responsabilul desemnat pentru fiecare Biserică. Avansul nu poate fii returnat dacă cel înscris nu mai participă la Conferință.
Ca de obicei, minori care nu sunt împreună cu un părinte trebuie să fie însoțiți de un major; părinți și cel care însoțește minorul au datoria de a semna declarația liberatorie pregătită pentru evenimentul Conferinței.
Datorită faptului că este necesară planificarea din timp pentru cazarea tuturor participanţilor, termenul pentru înscrieri este 8 aprilie 2019.
Intrarea la Conferință este liberă pentru toți cei care doresc, chiar dacă nu sunt înscriși și nu au cazare la hotel.
Pentru cine nu este cazat la hotel și dorește să servească prânzul cu ceilalți frați se pot face rezervări, la prețul de 16€.

Înscrieri

 

Înscrierile se vor face prin bisericile ADI-MER, plătind un avans de 30 € la responsabilul desemnat pentru fiecare Biserică. Pentru înscrieri individuale sau întrebări, puteți contacta:
pastor  Corneliu Copiltel. 338 8686111corneliu@adi-mer.it
Cătălin Copiltel. 389 2148485cata.copil@gmail.com

 

Invitați

 

pastor Nelu Filip – Biserica Penticostală Poarta Cerului din Timișoara, membru al Comitetului Executiv al Cultului Creștin Penticostal și președintele Comunității Regionale Penticostale Arad


Pastor Nelu Filip
 


Alin și Florina Jivan
 
Sursa ADI-MER

24 februarie 2019

S-AU HOTĂRÂT SĂ-L URMEZE PE DOMNUL

Azi, ROSE, NAOMI ŞI DARIUS au mărturisit pe Domnul în apa botezului.