30 aprilie 2012

A III-a conferinta de tineret a bisericii din FALCONARA

In 28-29 Aprilie s-a desfasurat a III-a conferinta de tineret a bisericii noastre.
Tema conferintei: CURAT INTR-O LUME MURDARA
dezbatand 3 subpuncte:
1. Cum sa-mi folosesc darurile fizice în mod corect
2. Perspectiva Bibliei asupra vietii de familie
3. Perspectiva Bibliei asupra întemeierii familiei Invitat special:  Pastor Dr. Viorel Iuga.

10 martie 2012

Cele 10 porunci au fost rescrise. Vezi cum sună ele acum

      Stau la baza iudaismului, creştinismul le respectă într-un totul iar islamismul le apreciază foarte mult. Dar mai au cele 10 porunci valoare în prezent? Mai contează? Şi respectarea lor ne aduce vreun beneficiu?

      În timp ce opinia publică britanică este preocupată de dezbaterea publică cu privire la dreptul moral de a denumi „căsătorie” o uniune civilă între 2 persoane de acelaşi sex, iar în Statele Unite s-au aprins spiritele din cauza legilaţiei care susţine afişarea celor 10 porunci în instituţiile publice, un pastor evanghelic britanic rescrie cele 10 porunci. Acestea vor fi adoptate de 600 de biserici din întreaga ţară.

28 februarie 2012

Kaka - Credinţa hotărăşte dacă se va întâmpla ceva sau nu

                                                                                    
        Ricardo Izecson dos Santos Leite – cunoscut dintotdeauna drept Kaká – este mijlocaşul "minune" al Braziliei, şi al echipei Milan. Acum joacă pentru Real Madrid.

       Născut în Brazilia în 1982 într-o familie de crestini protestanţi evanghelici, acesta este recunosct pentru credinţa lui în Iisus, dar şi pentru afişarea în mod public a acesteia.


18 februarie 2012

Biserica un stup spiritual


     
          Cineva a facut o analogie deosebita, comparînd Biserica cu un stup de albine. Dupa cum se stie , albinele nu pot trai izolate. Daca separi o albina nu-i mai poti asigura acesteia o temperatura adecvata, apa si mîncare, care sa o mentina în viata. În cel mult trei zile , aceasta va muri.

22 ianuarie 2012

Efectul Facebook: mai triști, mai invidioși


Prea mult timp petrecut pe Facebook poate activa sentimente negative, tristeţe și invidie, avertizează o echipă de cercetători de la Universitatea americană Utah Valley. 
Ei au ajuns la concluzia că pe măsură ce folosim mai frecvent reţeua de socializare şi cu cât studiem mai abitir profilurile şi activităţile recente ale amicilor, cu atât devenim mai convinşi că toţi, fără excepţie, sunt mai fericiţi şi duc vieţi mult mai interesante.